Proiecte Amenajarea Aeroportului Avram Iancu, Cluj-Napoca, 2023

Am implementat soluțiile de design biofilic de la Green Furniture Concept în Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca, primul proiect de acest gen din România. Prin reamenajarea zonei de plecări, s-a dorit un upgrade al spațiului, aducându-l la standarde europene, crescând numărul de locuri de așteptare și optimizând fluența traficului. S-a folosit aceeași amprentă la sol și a fost obținută astfel o utilizare mult mai eficientă a spațiului, comparativ cu vechea configurație, care dispunea de scaune tradiționale. În trecut, spațiul din zona de plecări a aeroportului Avram Iancu din Cluj-Napoca dispunea de aproximativ 100 de locuri, după implementarea soluțiilor propuse de noi, spațiul are aproximativ 220 de locuri de stat jos, de asemenea, s-a îmbunătățit considerabil și fluxul de deplasare. 

Iată câteva dintre propunerile DACCA, unele dintre ele adoptate în cadrul proiectului de la aeroportul din Cluj-Napoca:

Sistemul de scaune Nova C

Acestea sunt realizate din material lemnos, cu un finisaj din ceară naturală, foarte durabil și simplu de întreținut. Formele cu nervuri fluide, organice, armonioase sunt atrăgătoare și perfect scalabile la dimensiunile și proporțiile spațiului. S-a constatat că sistemele respective cresc gradul de satisfacției al utilizatorilor cu cel puțin 25%, în comparație cu soluțiile tradiționale de scaune.

Leaf Lamp Pendant și Leaf Lamp Tree

Sunt modele de corpuri de iluminat realizate din pâslă naturală din lână, în care sunt integrate discret LED-uri, răspândind o lumină albă, curată. În plus, pâsla absoarbe undele sonore, îmbunătățind acustica spațiului adiacent. Fie că sunt suspendate (Leaf Lamp Pendant) sau sub forma unui mic copac (Leaf Lamp Tree), aceste corpuri de iluminat aduc viață zonei respective prin profilul lor atrăgător, organic, devenind puncte focale ce schimbă perspectiva asupra timpului petrecut într-un spațiu public. Leaf Lamp Tree are o notă specială de autenticitate datorită crengilor din lemn și a finisajului din coajă de mesteacăn. 

De asemenea, au fost montate și module de încărcare cu priză, USB A și USB C incluzând și cablurile de alimentare aferente.

Peste 65 de aeroporturi din întreaga lume beneficiază de sisteme de scaune și alte produse Green Furniture Concept. 

 



PARTENERI Dacca